În timpul unui forum economic organizat la Vladivostok, în Orientul îndepărtat al Rusiei, Vladimir Putin a declarat că o “susține” pe Kamala Harris în alegerile prezidențiale din Statele Unite din noiembrie.
Înainte ca președintele Joe Biden să se retragă din cursă, Vladimir Putin spusese la începutul acestui an – într-un alt comentariu considerat ca nefiind de luat în serios – că îl preferă pe Biden în locul lui Trump, deoarece Biden e un politician „de școală veche” mai previzibil, scrie Reuters.
Întrebat cum vede alegerile de acum, Putin a declarat că ele țin de deciziile făcute de poporul american. Dar, a adăugat Putin, președintele american Joe Biden le-a „recomandat alegătorilor săi să o sprijine pe doamna Harris, așa că o vom susține și noi pe ea”. Atât Putin cât și moderatorul discuției zâmbeau în timp ce Putin a făcut remarca, care a atras aplauze din partea publicului.
„În al doilea rând, are un râs atât de expresiv și molipsitor încât arată că totul e în regulă cu ea”, a adăugat Putin. El a adăugat că poate asta înseamnă că se va abține de la noi sancțiuni împotriva Rusiei. Putin a mai spus că Trump, în schimb, în calitate de președinte, a introdus mai multe sancțiuni împotriva Rusiei decât oricare altcineva dintre predecesorii săi de la Casa Albă. „În cele din urmă, alegerea depinde de poporul american și vom respecta această alegere”, a concluzionat liderul de la Kremlin.
Agențiile de informații americane cred că Moscova vrea de fapt ca Trump să câștige, deoarece este mai puțin hotărât să sprijine Ucraina în războiul împotriva Rusiei. Serviciile de informații americane au ajuns la concluzia că Rusia a organizat o campanie de dezinformare pentru a ajuta campania lui Donald Trump împotriva lui Hillary Clinton în alegerile din 2016 și a încercat să o submineze pe cea a lui Clinton.
Putin a făcut această remarcă ironică la o zi după ce Departamentul de Justiție al SUA a acuzat doi directori media ruși pentru o presupusă schemă ilegală de a influența alegerile din noiembrie cu propagandă pro-rusă.
Foto: Profimedia
CITIȚI ȘI: